Un nou inceput. Sau doar o continuare.

roxanadragus.wordpress.com s-a transformat in roxanadragus.ro. Nu numai numele e schimbat, dar acum nu mai este doar un blog, ci si site. Un site de fotografii, calatorii si povesti. De ce am facut schimbarea asta?

Pentru ca wordpress nu poate oferi un template pe gustul meu fara domeniu. Asa ca implicit am ales un domeniu. Noul template imi ofera posibilitatea de a impartasi fotografiile la dimensiune mare, aranjate frumos pe albume. Am ales cu .ro si nu .com pentru ca acum cel mai bine si corect ma pot exprima in limba mea. Stiu ca sunt multi internationali cu care mi-au urmarit blogul acesta pentru ca am vazut statistici care aratau ca intr-o zi au intrat si oameni din 15 tari, insa in ciuda acestui lucru voi continua pe roxanadragus.ro sa scriu in limba romana.

Voi continua sa-mi scriu povestea, sa impartasesc din ce vad in lume, ce simt si gandesc, ce descopar in calatoriile si experientele internationale si nu numai. Va invit sa luati parte la calatoria mea si as vrea sa stiti ca parerile sau feedback-ul constructiv este folositor la inceput de drum!

Asadar, ne revedem pe roxanadragus.ro!

2 Comments

Filed under Calatorii, Comunicare, Ganduri, Trairi

Calator cu autostopul in 5 tari. La 20 de ani.

Nick are 20 de ani si studiaza la Facultatea de Electromecanica in Beveren, Belgia. Pentru 5 ani a fost leader intr-o organizatie de tineri, similara cu o scoala de cercetasi,  al carei scop principal era sa scoata copiii in aer liber departe de calculator. Si reusea. A coordonat alaturi de alti oameni 5 tabere cu peste 150 de copii in cei cinci ani de implicare. In ciuda faptului ca rezona foarte mult cu scopul organizatiei, devenise din ce in ce mai nemultumit de modul de organizare, asa ca in iulie a renuntat sa mai faca parte. Si a inceput sa aiba mult timp liber. Asta a condus la nebunia pe care o face acum. Calatoreste in 5 tari facand autostopul si dormind la oameni prin Couchsurfing. Pana acum a vizitat 15 orase din 5 tari (Belgia, Germania, Olanda, Polonia, Cehia) si a cunoscut peste 60 de oameni.

Cand l-am intrebat prima data de ce face asta, a ramas cateva clipe pe ganduri. Apoi mi-a zis convingator: “ Vreau sa vad lumea! Am fost inspirat de o competitie de hitchhiking pe care am vazut-o pe net si nu am putut participa atunci. Asa ca la inceputul lunii m-am hotarat si in 7 zile am plecat.”

Am fost curioasa sa-i aflu povestea asa ca l-am intervievat intr-un scurt video.

Astept pareri.

Nick- hitchhiker in 5 countries from Roxanadragus on Vimeo.

Leave a comment

Filed under Calatorii, Comunicare

De ce am plecat in internship-uri in lume si n-am stat acasa ?

Cehia e prima tara in care sunt intern. Apoi Austria. Sunt in internshipuri sa descopar cine sunt, ce ma motiveaza, ce pasiuni am si cum le folosesc in situatii practice, ce vreau sa schimb la mine si unde vreau sa ajung in urmatorii 5 ani. Asa ca am inceput cu pasi mici si multe, multe dorinte si planuri.

O serie de obiective au fost stabilite la inceput de experienta, acum o luna. La care, adaugam in permanenta cu fiecare saptamana care trecea. Mi-am pus zeci de intrebari si mai ales m-am observat si analizat in experinetele in care am fost implicata. De exemplu: Imi doresc sa fac multe lucruri si ma entuziasmez repede, dar imi dispare repede dorinta de a face ce-mi doresc. De ce se intampla asta? Ce solutie exista la problema asta? Sau: trainerii misto sunt cei care imbina intr-un stil personal si autentic informatii smart cu experienta personala cu adevarat valoroasa si diferita. Dar totul trece prin filtrul increderii in tine. Cum lucrezi la asta? Ce actiuni trebuie sa intreprinzi sa castigi incredere in tine si sa nu te mai indoiesti de tine? Asta e strans legata de apreciere si capacitatea de a vedea partea plina a paharului, dar mai ales de a accepta ca suntem inperfecti. Deci pana la raspunsul final, trebuie sa invat lectii: incercand si gresind de cele mai multe ori. Ca asa merge la mine. Si intrebarile continua in functie de situatie. Comparandu-ma cu ce sunt si ce vreau sa devin.

Ok. Sa ne intoarcem de unde am plecat. Obiectivul principal: cine sunt si ce ma defineste?

Sa scriu. Acum tu citesti randurile astea pentru ca eu mi-am facut curaj ca gandurile mele sa se transforme in randuri publice. Altfel ar fi fost doar alte randuri gandite, scrise si citite doar de mine. Si am avut ceva de furca cu asta. Dar o fac din 2 motive. Unul- cred ca am ceva de zis. Asa simt. Ca conteaza si poate schimba perspective. Si e diferit de felul in care 99% din oamenii pe care ii stiu o fac. 2. Iubesc sa impartasesc. Experiente, povesti despre oameni, ganduri, trairi, surse faine (video, muzica, articole, carti). Pur si simplu imi urmaresc instinctul.

De ce mi-am facut curaj? Am vazut oameni care o fac mai rau ca mine si mi-am zis ca eu pot face o treaba mult mai buna si intr-un fel observatia asta a inecat frica de esec, penibilism, judecata, ridiculizare. Plus ca visez sa il transform din pasiune in job.

Asta e alt punct de pe lista de obiective. Ce vreau sa fac in urmatorii 5 ani care sa imi ofere fericire, satisfactie, impact si bani?

Pe lista sunt 4 momentan cu care jonglez in paralel. Scrisul  – mi-e atat de natural sa scriu ce-mi trece prin minte si suflet pentru ca mai intai am foarte, foarte multe ganduri si trairi, iar eu sunt doar intermediarul si editorul lor. Trainingul – am fost prea inspirata de primul meu trainer sa nu fac si eu asta. E tot despre sharing si crestere. Fotografiatul – mod natural de a capta momente, locuri si oameni, care dupa procesare se infrumuseteaza si mai tare. Resursele umane. Aici in Cehia nu experimentez munca de HR, care nu stiu cat de asemanatoare e intr-o companie cu ce am facut in AIESEC, dar sunt sincer interesata de oameni: interese, ganduri, experiente, frici, procese, relatii. Ah, imi place la nebunie asta! Nu stiu inca cum sa fie transpusa intr-un job. Dar caut.

De ce nu am stat acasa sa descopar toate astea? Uite cateva motive:

Nu am parte de oameni, situatii si experiente noi ca aici. Nu ma simt inspirata sa visez, sa planuiesc si sa cresc la fel ca intr-un oras nou.

Nu calatoresc atat de mult cand o fac aici. Si drumul in sine ma pune mereu pe ganduri si ma simt in elementul meu. Acum scriu din autobuzul catre orasul Karlovy Vary.

Nu am o casa noua. Sa am spatiul meu unde pot aseza lucrurile altundeva decat m-am obisnuit, sa stau cu laptopul pe o noua canapea sau scaun ma incanta mult mai mult decat sa stiu acelasi loc fara viata, nemiscat de luni de zile.

Nu am provocari noi: a tine 3 traininguri intr-o zi unor oameni cu interese diferite si cu reactii diferite m-a super provocat sa gasesc rapid solutii, sa actionez si sa ma focusez pe ce am de facut in momentul acela si nu pe ce trebuie schimbat in viitor. Provocari au fost nu numai cu responsabilitatile, ci si cu oamenii cu care am locuit sau pe care i-am intalnit. Multe.

Calatoria mea este inca in derulare. Intreb, caut, aflu, ma grabesc sa concluzionez, invat, gresesc, ma opresc. Ma gandesc cum as vrea sa imi amintesc de viata mea la sfarsitul vietii sau am o conversatie valoroasa cu vreun prieten special si ma ridic.

Si continui sa caut cine sunt si ce vreau sa fac in urmatorii ani din viata.

Leave a comment

Filed under Calatorii, Comunicare, Ganduri

De ce a meritat sa platesc 50 de euro pentru concertul Coldplay?

In primul rand, trebuie precizat ca bugetul pe care il am in internship este limitat si gandit sa acopere nevoi de baza si cateva calatorii imprejur. Asa ca, suma de 50 de euro investita in concertul Coldplay nu a fost chiar o nimica toata, dar am simtit ca o sa merite experienta.  Daca ma intreba cineva cu 5 minute inainte de inceperea concertului daca am luat o decizie buna sa vin in Praga pentru concert, as fi avut dubii mari. Dupa un weekend la conferinta plin de activitati care mai de care mai provocatoare si noi in care am dormit putin, am luat repede rucasul si am fugit spre Praga sa-i vad pe oamenii de la Coldplay. La 4 si putin eram la stadion alaturi de multi, multi oameni care le apreciaza muzica. Credeam ca la 5 incepe asa cum era afisat pe site (de aici se poate vedea experienta mea de a merge la concerte de asemenea anvergura). Desigur, m-am inselat teribil.

Am gasit un loc bun pe gazon (acoperit de altfel) si am asteptat nu una, nu doua, ci trei ore pana la inceperea concertului propriu-zis. Dintre care doua in picioare in acelasi loc inghesuita de zarva de oameni. In tot timpul asta ma intrebam ce caut aici si cat de bine e sa am un scaun pe care sa pot sta. Au cantat 2 trupe de muzica de care n-am auzit niciodata si la 8.30-8.35 am inceput sa inteleg de ce a meritat banii si efortul depus.

Coldplay au facut un spectacol genial pe care as vrea sa-l mai vad si simt inca o data. Motive?

-deschiderea concertului a fost de vis cu foc de artificii, lasere si lumini colorate, care au creat o atmosfera incendiara.
-oamenii s-au transformat in timpul concertului. Daca inainte erau vizibil obositi si plictisiti de asteptare, iar unii foarte deranjati de fumul altora de tigara, acum toti erau in extaz, dansand, tipand si murmurand versurile Coldplay.
-jocul de lumini datorat bratarilor fluorescente. N-am vazut asta inainte si nu numai ca am fost foarte surprinsa de mecanism, dar efectul a 20.000 de bratari colorate pe un stadion plin cu Charlie Brown pe fundal e o experienta unica!
-pasiunea si daruirea trupei Coldplay. Cand vad oameni care muncesc ca si cum s-au nascut pentru munca aceea simt o bucurie si fericire enorma! Iar Chris Martin canta si transmite mult mai mult decat versuri si muzica frumoase. Ceva ce a fost atat de real si autentic incat 20.000 de oameni au simtit si trait alaturi de el pe muzica Coldplay.
Printre ei am avut norocul sa ma aflu si eu.
Un clip care demonstreaza cele de mai sus aici:

 

Leave a comment

Filed under Calatorii, Trairi

Ultima luna

…a fost plina si provocatoare, iar colajul asta vorbeste de la sine. (click pe el pentru a vedea imaginile mai clare)

Pe scurt:

-m-am plimbat in 5 orase din 2 tari (Cehia si Polonia)

-am scris 8 articole pe blog

-am impartasit “Photo of the Day”  pe facebook+ lectii, impresii si fotografii

-am (re)invatat sa gatesc

-am tinut 4 traininguri ( time-management, communication skills si buddy system)

-am participat la Pisner Fest (Pilsen), concert Coldplay (Praga), Festivalul International de Arta in Strada (Wroclaw)

-am organizat si facilitat activitati si jocuri intr-o conferinta de peste 70 de studenti

-am descoperit 3 povesti de viata deosebite

-am ajuns la munte si am cutreierat 7 ore padurile din munti

-am lucrat la booklet-ul “How to be a good buddy” pentru AIESEC Pilsen

-am vazut pentru prima data cum se fabrica berea (Pilsner Urquell)

-am interactionat mai mult de 30 minute cu peste 30 de oameni noi (fara a numara participantii la conferinta cu care am petrecut 2 zile si nopti pline)

-am facut pentru prima data wall-climbing pe un perete de 12 m

-mi-am facut timp sa (ma) analizez, sa reflectez, sa notez ganduri, idei, planuri, observatii personale in jurnal si telefon (foarte util pentru asta!)

-am zambit si m-am simtit libera ca traiesc.

Leave a comment

Filed under Calatorii, Comunicare, Fotografii, Trairi

Cum mi-am petrecut 8 ore in tren si intr-o gara pustie.

La 2 si 10 plecam din gara cu autobuzul catre un orasel de unde luam trenul spre orasul Cesky Krumlov. In Pilsen liniile de tren erau  in constructie si asta era singura solutie. La 3 fara putin ma urcam in tren linistita cu destinatia finala intr-un mesaj pe telefon: Cerna v Posumavi.  Pana la ea, trebuia sa cobor la Budejovice ca sa schimb trenul spre Krumlov si de acolo trebuia sa  iau ultimul autobuz catre Cerna v Posumavi , destinatia finala. Am intrebat de 2 ori controlorul care vorbea bine engleza cand opreste trenul la Budejovice ca sa schimb. Mi-a zis „18.00” si a doua oara mi-a si printat un bilet pe care scria clar: Ceske Budejovice 18:07. Cam la fara 10 incep sa impachetez lucrurile de pe scaune si sa ma uit la ceas si pe geam sa cobor. Pana la 18:10 nicio oprire. Incep sa ma ingrijorez si intreb o persoana din jur daca urmatoarea statie e Ceske Budejovice. De aici incepe distractia.

Statia asta trecuse de ceva timp, asa ca tot ce mi-a ramas de facut a fost a cobor la urmatoarea in care am ajuns in jur de 18:15-18:20. De ce n-a oprit la 18:07 cum scria? Se pare ca aia era ora la care trebuia sa fac transferul. M-am uitat de 10 ori dupa acea pe bilet si tot nu as fi inteles asta, plus ca am intrebat foarte clar cand cobor din tren si tot zicea „18:00, 18:00”.

E ora 20:01. S-a facut frig si nu se aude decat o voce a unui biciclist in departare. E pustiu, de-a dreptul in gara asta dintr-un sat uitat de lume. De aproape 2 ore incerc sa gasesc cea mai buna varianta de a ajunge la destinatia anterioara, insa planurile s-au cam schimbat cand am aflat ca primul tren spre orasul in care trebuia sa cobor vine in 2 ore. Si ajunge la Krumlov in alte 2 ore. Si de acolo ar fi trebuit sa iau un autobuz, dar la 00.00 nu mai circula niciunul. Nu a fost deloc usor sa aflu asta pentru ca in oraselul asta oamenii nu vorbesc si nu inteleg engleza. (D-asta engleza ar trebui sa fie limba internationala obligatorie). O locuitoare de langa gara a murmurat ceva in engleza, a scris pe o foaie ora trenului urmator si a vorbit la telefon cu o persoana de contact din Cehia. M-am gandit sa fac autostopul pana la Budejovice ca e relativ aproape. M-am uitat la putinii soferi care treceau si n-am avut curaj sa ridic mana si sa le dau de inteles ca sunt un amarat care e legat de maini si picioare in satul asta parasit ( N-ar trebui sa fie gari in sate cu 100 de locuitori). Deci n-am facut asta. Atunci am cautat un alt plan si, dupa discutii cu Lucie-prietena, ghid turistic, ajutor la nevoie si buddy de meserie- am decis sa ma intorc de unde am plecat, adica Pilsen. Na, n-am fost fericita ca nu mai petrec timp la munte si ca nu o sa mai fac turul Cehiei cu masina la intoarcere, dar parea cel mai safe pentru situatie. Pana am aflat care e defapt traseul. La 19:27 pleaca. Apoi la Tabor schimb. Apoi schimb la Praga. Apoi scria ceva cu „metro” la schimbat si in final spre Pilsen. La ora 1:09. Noaptea.

Eu nu iubesc deciziile. Nu, mai precis, cand sunt in procesul de luare a deciziilor ma simt de-a dreptul paralizata. Nu stiu ce e mai bine sa fac, care alegere e mai buna, mai proasta, ce pierd, ce castig, cat sa ma gandesc, cand sa actionez, dupa instict, dupa ratiune. Panica.  Si in lupta asta am stat o vreme timp in care cautam raspunsuri din exterior. Cu cei 70 centi ramasi pe cele 2 smartphone-uri ( Nu pleca fara credit in lume!), trimiteam mesaje: „Suna-ma, e urgent!”, dar n-am fost sunata urgent. Dupa cateva minute care mie-mi pareau o eternitate, Lucie a sunat si a sugerat sa dorm in Budejovice intr-un hostel ieftin pana a doua zi dimineata cand ma vad cu ea in alt oras. Sau puteam ajunge in Praga pe la 22:30 si sa ma duc la o colega romanca acolo. Pana sa vorbesc cu ea sa ma sfatuiesc, trenul a venit in gara si alesesem sa ma duc mai aproape si sa cheltuiesc ma putin bani, deci Budejovice.

20:27. Sunt urcata in trenul spre cea mai aproape destinatie. Sunt inca socata de comportamentul controloarei care a venit dupa mine cu ochi mari si raspunzandu-mi agresiv numai in ceha, din care am inteles ca e din Republica Ceha. Deci, ar trebui sa stiu ceha ca ea. „Ticket, ticket” zicea intr-una. Am scos biletul pe care scria numele orasului in care ar fi trebuit sa cobor si spre care ma indrept acum si dadea din cap dezaprobator si urla intr-una pe limba ei. Am zis ca vreau spre Budejovice si ca platesc. Nu stiu de ce, dar se simtea extrem de ofensata pentru ca nu ii vorbesc limba si nu am bilet. In gara aceea mica nu exista punct de vindere a biletelor, iar pentru directia Praga am intrebat de unde se poate cumpara si mi-a zis ca nu se poate decat din tren. Am inteles, deci, ca acelasi lucru trebuie sa fac si pentru Budejovice. In cazul asta, nu ii inteleg crisparea din tipatul ei. Am platit 137 de coroane pentru o ora si 45 de minute de mers. Din Pilsen am platit 219 pentru 4 ore. Deci, am avut si o suprataxa adaugata. Superb!

22:55. Laptopul se incarca de la priza din camera de hostel. Cred ca e cel mai urat hostel pe care puteam sa mi-l inchipui vreodata. Pana sa ajung aici, a trebuit sa iau taxiul pentru ca era prea complicat sa merg pe jos, desi era aproape. Aproape ca imi venea sa sar din taxi cand vedeam cu ce viteza se schimba suma de pe aparat. La prima intersectie a ajuns la 70. Nu vroiam sa fie departe si-mi doream ca urmatoarea strada sa fie cea cu hostelul. Nu a durat mai mult de 10 minute pe ceas si am platit 230 de coroane. Adica echivalentul la 4 ore de mers cu trenul. Bun. Sun la numarul respectiv si apare dupa 2,3 minute o doamna. Sa-i zicem doamna de 50 si ceva de ani, dar arata de parca ajunsesem intr-un bordel. „No Engleska” si m-am inteles cu ea prin semne, scris, dat din cap. Pana ce a venit momentul sa noteze ceva din buletin si nu gasea. M-am cam prins ca e data de nastere, i-am aratat, dar tot zicea „Nej, nej.” Am apelat la: „Suna un prieten” si Lucie mi-a tradus ce vroia. Am folosit cartela din Romania, deci mult credit, tocmai incarcat azi pentru ca Apple-ul cu cartela ceha imi zice ca nu am sim-ul inserat. Desi minte, nu pot sa scot cartela din cauza sistemul inteligent de scoatere cu un ac, pe care nu il am. Trec si peste asta numai sa am o camera a mea cat mai repede.  Pana atunci, cucoana imi da un jeton, n-am inteles pentru ce, ii zic „nej, nej”. Ea il pune pe masa, apoi scrie pe foaie ceva ce semana cu 250. Stiam ca suma e 220 pe noapte, asa ca tot gesticulam ca nu am nevoie de jeton. Dupa ce a mormait ceva, l-a luat inapoi. Cand sa platesc, nu avea rest la 400 de coroane si imi zice in limba ei sa ma duc in capatul strazii, apoi dreapta sa schimb. Si uite-ma la dreapta si tot dreapta si nici o lumina sau picior de om pe strada. Cand imi faceam scenarii in cap, vad o femeie pe bicicleta. O intreb daca vorbeste engleza si dupa ce-mi raspunde pozitiv, o intreb daca are sa-mi schimbe 200 de coroane. Nu stiu cum s-a intamplat, dar ii sunt atat de recunoscatoare femeii ca m-a ajutat cu multa bunavointa si mai ales cu bani schimbati. Si-am reusit sa platesc suma intreaga, dupa invarteli pe strazi! Dupa ce imi explica ceva legat de chei, ii multumesc in ceha si incep sa mananc un pic din punga de chipsuri de azi. Am avut grija sa pastrez si pentru maine dimineata cand imi iau rucsacul spre directia garii. Pe jos de data asta. Si cu incredere ca va fi o zi mai fericita decat cea de ieri!

In loc de incheiere.

Sa nu mai zic ca nu am ce sa le povestesc copiilor mei cand ma vor intreba ce aventuri am avut tinerete. Cu siguranta cea din Cehia va fi in top. Sau asa imi doresc acum. Dupa intamplari de genul asta, asa apreciez siguranta unui loc sau conexiunea cu cel putin o persoana cunoscuta! Ai zilnic un loc in care sa dormi, pe care nu-l platesti la pret de hostel si dupa care nu alergi si astepti in racoare in gara in pantaloni scurti? Ai mancare acasa sau macar locuri de unde iti poti cumpara mai mult de o punga de chipsuri si 2 cicolatele gesticuland si dand din cap? Le ai, nu? Atunci de ce nu esti recunoscator? Poate cauti sa-ti fie luate pentru a aprecia adevarata lor valoare.

E doar o zi in care mi s-a intamplat asta, dar a fost destul de puternica experienta sa apreciez lucruri mici, dar care, daca n-ar exista, ne-am ingrijora in fiecare zi de lipsa lor: o casa sigura, un om cunoscut, haine potrivite pentru vreme, acces la transport public sau o masa calda. Sau in doua cuvinte: siguranta si conexiune.

Leave a comment

Filed under Calatorii

Weekend in Praga.

Cand nu ai asteptari mari, atunci esti surprins mai tare. Asa am fost si eu de capitala Cehiei. Ce-i drept trecusem cu autocarul in excursia spre Polonia si vazusem cladiri cu o arhitectura impresionanta, dar tot nu am plecat la drum cu asteptari ridicate. Cu toate astea, weekend-ul asta am tot zis „wow” cand am vizitat o parte din Praga. Zic o parte pentru ca e imensa. Am incept cu unul dintre cele mai importante obiective turistice. M-am intalnit in centru cu o gasca vesela de interni din toate colturile lumii de la Argentina, Indonezia, Mexic pana la India, Serbia si Azerbaijan. Prima destinatie a fost Palatul Praga, cel mai mare complex medieval din toata lumea, cu o suprafata de 7 hectare. Este amplasat in varful unui deal de unde am putut admira privelistea orasului si sa fac fotografia asta:

De-alungul pantei pana la castel erau pe de o parte terase elegante cu muscate roz si rosii si pe de alta parte intreaga panorama a orasului. De vis! As fi ramas uitat la peisajul asta pana a doua zi fara sa ma plictisesc.

De la palat ne-am indreptat cu pasi rapizi catre un restaurant sa mancam. Preturile sunt destul de diferite fata de orasul in care locuiesc eu, Pilsen. Daca o masa in oras e intre 69 si 100 de coroane ( 25 coroane- 1 euro), in Praga nu am gasit mai ieftin de 150 de coroane pentru o masa. Am ales o specialitate din bucataria ceha: gulas cu sos si ceva ce are forma painii si gustul galustii, numita in engleza dumpling.

Praga are un centru istoric cu o multime de strazi pietruite, muscate agatate in dreptul ferestrelor, terase cu personalitate si multi, foarte multi turisti. Ne-am pierdut si noi printre ei cand am facut turul palatului cu gradinile lui superbe, plimbarile prin centrul vechi sau pe podul Carol, cu o lungime de 515 metri. In centrul vechi erau oameni care serveau un pahar de vin la lumina felinarelor, altii faceau poze cladirilor in stil gotic, iar altii sustineau alergatorii din maratonul Pragai, delimitat si supravegheat cu atentie chiar pe stradutele centrale. Un mix de culoare, sport, istorie si eleganta in capitala Cehiei! Nenumarate magazine cu suveniruri care vindeau marionete pentru teatru de papusi de toate culorile si marimile, tricouri inscriptionate cu firme de bere celebre sau cu bine-cunoscutul mesaj: „I love Prague”.  La urma urmei, cum ai putea sa nu iubesti Praga?

Priviti!


Leave a comment

Filed under Calatorii, Fotografii